Guvernul ungar preferă să negocieze cu partenerii săi români mai degrabă decât să protesteze, a declarat vineri un oficial din Ministerul de Externe pentru postul public de radio, adăugând că Budapesta sprijină dreptul minorităților de a demonstra pentru autonomie, relatează MTI.
Secretarul de Stat Zsolt Nemeth a comentat demonstrația care va fi organizată duminică la Târgu Mureș de Consiliul Național al Secuilor (CNS), Partidul Popular al Maghiarilor din Transilvania (PPMT) și Partidul Civic Maghiar (PCM).
Câteva demonstrații ar urma să aibă loc în fața misiunilor diplomatice ale României din mai multe orașe europene mari și din Statele Unite, în sprijinul evenimentului de duminică denumit „Ziua libertății secuilor”.
Balazs Izsak, liderul CNS, a declarat pentru MTI, joi, că administrația locală din Târgu Mureș a autorizat, miercuri, mitingul.